Taci!

Scrisoare pentru România

Te port în fiinţa mea încă de când m-am născut pe acest pământ şi voi plămădi în mine dorurile şi speranţele tale încă o vreme, Dumnezeu ştie cât, pâna in clipa în care , tot în pămantul tău imi voi găsi odihna.
Eşti surprinzătoare, ştiai ?
Frumoasă,capricioasă, răbdătoare, ne priveşti uneori mândră, alteori dezaprobatoare şi te întrebi pâna cand vom mai face experienţe care să te pună în pericol, până unde vom merge cu ignoranţa si autosuficienţa noastră.
Prea des vorbesc unii despre tine, umflându-şi pieptul viteji, rostogolind « cuvinte goale ce din coadă au să sune. »
Unii se consideră singurii autorizaţi să te posede, să te iubească, să te silească uneori să fii altfel decât eşti.
Prea am luat în serios povestea ciobanului moldovean, ce-şi aştepta resemnat , fără vreo revoltă, fără cea mai mică tresărire, sfârşitul , căci destinul implacabil se va împlini.
Dar dacă nimeni nu ii vroia moartea, dacă era doar un soi de paranoia la mijloc şi toată această teorie a conspiraţiei era doar în capul bietului cioban?
Dacă era de ajuns să ia atitudine, să işi apere viata şi totul s-ar fi lămurit?
Ne priveşti tristă, chiar şi acum, de ziua ta, cănd ar fi trebuit să te bucuri .Ce vezi, ce-ţi place de fapt la noi?
Suntem nişte oameni mici, cărora li s-a spus că asta e soarta lor, să tacă şi să rabde iar ei au luat-o de bună , au pus bărbia in piept, cuminte şi mioritic si asteapta de generaţii să se întâmple o minune, sau să vina fraţii lor şi să le ia gâtul.
Ai multa răbdare cu noi, pentru că tu ştii ce înseamnă mândria ,sacrificiul,demnitatea,durerea şi fericirea supremă.
Unii dintre fiii tai au trăit pentru tine, te-au apărat , te-au onorat şi au murit de dragul tău.
Chiar dacă erau comandanţi de oşti sau oameni simpli, în pieptul lor bateau inimi de viteji.
Ei te-au respectat si te-au iubit cu patima, au luptat pentru onoarea de a te avea si nu au crezut nici o clipa că li se cuvine totul, asa cum facem noi azi.
Ş terge-ţi lacrimile! Noi nu merităm nici macar o lacrimă de-a ta!
Nu te respectam suficient, rostim doar cuvinte mari, rotunde, lucioase, gaunoase.
Avem in priviri luciri viclene, nu ne pasă de fapt decât de noi inşine, de ce câştigăm, de ce avem de pierdut !
Am uitat să oferim , sa ne daruim pe noi inşine, nu ştim să avem idealuri înalte şi curate !
Am purtat prea mult o haină de egoism şi de indiferenţă, atât de mult încât e deja roasă pe la coate de atâta vreme de cand n-am mai schimbat-o.
Aş vrea să iţi spun acum, de ziua ta : te iubesc ,Românie !
Dar cuvintele nu prea au valoare atâta timp cât dovezile sunt prea puţine !
Ne spunem mereu că in dragoste nu avem nevoie de cuvinte ci de fapte !
Nu suntem demni de tine, ne-am cam bătut joc de sufletul tau minunat .
Cu pasivitatea sau mojicia noastră, cu grosolania si lipsa noastra de educatie, te-am dezonorat de multe ori.
Nu te merităm, ţară frumoasă, plină de poezie !Mult ai fost incercată !
.Dar tu ai cunoscut dragostea adevarată.
Pentru tine au suspinat, tie ti-au cantat poetii, pentru tine au trait si au murit eroii !
Noi ? Noi nu suntem nici macar epigoni !Poate « nişte răi şi nişte fameni »
Nu pot vorbi în numele tuturor compatrioţilor mei, dar dacă aş face-o ţi-aş spune :
Iartă-ne ,Românie pentru că nu ştim să te iubim!
Să te iubim frumos, curat, cu bun simt, cu sufletul în palmă, cu emoţie, cu altruism, fără mandrie prostească, fără orgolii,să-ţi oferim ce avem mai bun în noi iar tu să ne răsplateşti cu darurile acestui pământ al tau, cu fiecare răsărit de soare, cu ploile de vară şi cu zăpada de pe crestele Bucegilor,cu tipatul pescăruşilor de pe malul Marii Negre, cu plaurii din fascinanta Deltă a Dunării, cu dealurile tale înverzite şi câmpiile tale roditoare, cu tot ce ai tu mai bun şi mai frumos.
Poate vom învăţa ce insemni tu pentru noi, ţară frumoasa şi prea adesea înlăcrimată !
Poate vom intelege că a te iubi nu e o slăbiciune ci o datorie care nu trebuie îndeplinită doar la nivel verbal.
E posibil să ne trezim la un moment dat înainte de a ne autodistruge sufletele şi de a ne înstrăina cu totul de tine .
Acum, de ziua ta, ar fi bine să ne autoanalizăm şi să vedem ce poate face fiecare dintre noi pentru el şi- implicit- pentru tine.
E un ceas de bilanţ, mai mult decât unul de sărbătoare.Şi nu prea avem cu ce ne mândri noi cei de azi, căci mai mult trecutul ne este mare, noi nu prea am mai adaugat mare lucru la zestrea asta a ta.
Înainte de a sufla în tortul aniversar , ar trebui să îţi pui o dorinta : »Doamne, fă-i pe românii mei să fie mândri de mine, să se iubească între ei, să se respecte , să uite de vrajba ce-i dezbină şi să ducă numele meu mai departe cu cinste ,aşa cum se cuvine unor fii demni »
La multi ani, Românie !
Iti cer iertare dacă în multe momente nu am ştiut să ţi-o spun , dar sufletul meu a rămas mereu lângă tine şi am trăit cu speranţa că imi voi aduna curajul şi într-o zi iti voi putea marturisi fără jenă, fără să pară desuet, cu simplitate şi firesc :te iubesc, ţara mea !
Aceste rânduri sunt darul meu umil pentru tine !
La mulţi ani !

Ursita

Intr-o noapte cu lună, trei ţigănci ghicitoare
mi-au ursit că-ntr-o zi vei veni, în sfârşit,
iar la ceasul în care stelele dau în floare,
în parfum de mixandre voi şopti:"te-am găsit"

Voi aprinde pe boltă cu privirile mele
felinare cu care drumul să ţi-l indic
risipind cu un zâmbet toate vorbele rele,
un blestem din vechime ,într-o clipă-l ridic.

Pentru toate iubirile exist-o poveste,
începutul e taină, continuarea destin,
din hazard şi istorie viaţa noastă se ţese,
ne trăim clipa dulce, puţin câte puţin

Ofranda

Visul unei nopţi de toamnă

Păstrez în buzunarul drept al hainei,
mănunchi de doruri ce-nfloresc pe rând,
atunci când inima-mi pulsează blând
şi port pe buze doar pecetea tainei.

Parfumul toamnei răscoleşte-n mine,
un blând şuvoi sonor, impetuos,
iar melodia nopţilor senine,
trezeşte-n suflet dorul de frumos.

Te-aş aştepta dar luna nu mă lasă,
alai de frunze plânge pe alei
şi mă goneşte repede în casă,
vino cu mine, dragoste, de vrei !

Vom spune vechi poveşti şi-ţi voi aduce
o cană cu vin roşu, parfumat
şi-n miezul toamnei reci, sub vraja dulce,
ne vom preface-n flăcări imediat.

Melancolie de toamnă

Se-aşterne toamna pe alei agale
şi te aştept iubite să revii,
în anotimpul inimii bolnave
de dragoste şi tânguiri sterile
când blânde melodii de dor fierbinte
vor răsuna ,din nou, printre unghere
de inimi, tresăltând înfiorate;
vom strânge toate-aducerile aminte
şi vom pleca spre zarea cea albastră,
întrezărind tărâmuri mai fertile
în care să trăim iubirea noastră

În aşteptare savurăm parfumul
promiselor amoruri efemere
adus din miază-noapte, pe-nserate
de frunze moarte şi priviri stinghere.
La ceasul când miresele-s furate
e vremea să cântam iar vechiul cântec
să retrăim poveştile uitate,
vinul cel vechi mustească în pahare,
iar focu-n sobă azi să dănţuiască
şi din priviri să-mi spui încă o dată
că inima-ţi mai ştie să iubească.

Viata

E viata un joc de contraste bizar,
mi-e sufletul greu si surasul amar,
pe treptele albe din sufletul meu
lasi urme de pasi trecatorule, eu
ma vad aruncata in negre valtori
si tremur de frigul astral uneori,
nu stiu catre cer sau pamant de ma duc,
sa sting doruri grele, la stele sa urc?
E lumea un mare, alert carusel,
vartejul trairii ne poarta cu el,
in ritmul alert se succed pe secvente
iubiri si uitari, amintiri si absente,
un caleidoscop ce pe suflet isi tese
goblenul fumoaselor noastre succese,
al clipelor dulci ce ne fac sa zburam,
al noptilor reci cand prea tristi, asteptam
sa se faca lumina in inima grea
iar teama flamanda sa taca nu vrea,
de atata-ntuneric e sufletul plin
da-mi ,Doamne si mie un strop de senin!

Gramatica sentimentelor

"Traiesc" a fost primul semn de izbanda asupra intunericului,
"Rezist", i-a urmat triumfator.
"Nu vreau Doamne, nu vreau inca sa mor",
au fost celelalte si apoi o cascada de ganduri si taceri.
Cuvintele imi rasarisera pe buze, flori de cais izbucnite pe ram,
caci ai aparut tu printre vise si eu primavara eram.
"Iubesc", ti-am spus atunci caci invatasem cuvantul.
"Ranesc", mi-ai raspuns si durerea-mi plangeam,
apoi, pe negandite, am inlocuit in jocul acesta de cuvinte,
verbele cu substantivele, spre invatare de minte.
Morfologia existentei mele a ramas fara adverbe de mod si de timp.
"Singuratate" a iesit din apele adanci,
"Tristete" se lupta sa ma cuprinda,in schimb
"Frumusete " era inca aici si lupta cu ploile reci,
te cauta inca ,dar sunt multe cuvinte de explorat,
sintaxa starilor mele e ampla si atunci
apare "Rabdare" sa tina in frau disperarea.
Printre fiorduri de silabe, vorbe si sensuri,
unde esti tu?
ce nume porti?
Gramatica sentimentelor iti va fi cunoscuta?
Cu ce cuvant vei aprinde in mine
luminile diminetilor de vara?
Topica va fi cea corecta, vei avea oare rabdare?
"Traiesc"
"Iubesc"
"Sunt aici"
asteapta sa sara din pagina
si sa inceapa sarbatoarea cea mare,
dincolo de propozitii si fraze,
desprinse din dictionare.

Utopia inaltimilor

Ne naştem cu pedeapsa scrisă-n sânge
de a urca Golgote rând pe rând,
munţi de idei ne clocotesc în vene,
beţia înălţimilor ne poartă
spre piscuri imposibile,în gând
se nasc proiecte pentru-o veşnicie.
Le construim, apoi le năruim
şi ne simţim precum Sisif,puternici,
distrugem candid ceea ce iubim,
spre ceruri limpezi ne strigăm revolta,
,ambiţia, speranţa risipim.
Nu renunţăm la drumul către stele,
e atâta utopie în urcuş,
noi credem c-am atins eternitatea,
dar drumul e un veşnic derdeluş,
alunecăm uşor unde ni-i locul,
în lumea plină de zădărnicie,
e grea osânda şi cumplit e jocul,
iar fericirea-i puf de păpădie.

Marina

Din potirele nopţii culeg
aur topit de pe crestele norilor
si un dans intre mare şi cer
urzesc clipele în zborul cocorilor.
E un vals delicat şi sprinţar,
briza calda ne-nvăluie blând,
pescăruşi ne-nsoţesc elegant
si delfinii sosesc jucăuşi.
In mirosul de alge amar,
luna plină răsare ghiduş.
Stropi de sare pe gene îmi cad,
barca noastră tresare uşor,
jocul dragostei neîncetat
lasă-n urma oceane de dor.

Vara

Nu mai speram nimic.
Mergeam pe străzi
şi toamne reci îmi colindau prin suflet.
Cu trecătorii mă intersectam,
tăcerile se transformau în urlet.
Un strigat mut pe care numai eu îl auzeam
şi îl păzeam cu grijă fiindcă nimeni
nu trebuia să ştie ce simţeam.
Dar într-o zi , tiptil , ai apărut
şi ai adus cu tine iară VARA
ai înflorit in mine mii de tei
şi n-ai lăsat să se aştearnă seara.
M-ai învăţat apoi să râd din nou,
mănunchi de clopoţei cu sunet dulce,
mi-ai spus că doar pe mine tu mă vrei,
iar glasul tău profund, vibrant şi cald
îmi aduna-n stomac şuvoi de fluturi
şi mă făcea să sper la zbor înalt.
E soare-n mine acum şi cânta toate
viorile ,din cupe de argint, la ceas de taină
zeii beau absint şi lujeri eleganţi de flori albastre
parfumul delicat ni-l dăruiesc,
noua si celor care se iubesc,
iar noaptea se transformă-n sărbătoare.
Eu simt cum inima-mi tresare-n piept,
sunt VARA ta învăluită-n soare,
cu al meu surâs împodobesc altare,
pe care toţi îndrăgostiţii îşi jertfesc,
petalele de fericiri fugare
trăite într-o clipa de magie,
atunci când dragostea o întâlnesc.
Eu sunt regina zilelor de vară,
tu ai venit când nici nu mai speram
şi n-ai lăsat amare anotimpuri
să se aştearnă peste-un veşted ram.
Mi-ai înflorit în piele şi în sânge,
ai transformat furtunile în ploi
de stele şi într-o secundă,
l-ai transformat pe EU si TU,
in NOI.

Taci !

Taci!
Nu îmi spune cuvinte calde şi dulci!
Presară-mi în suflet doar şoaptele toamnei
şi pleacă apoi liniştit să te culci!

Eu voi ţese din visele mele
cu aromă de regina nopţii,
voalul răbdării început de Penelopa
şi apoi, când zorile vor săruta pământul,
te voi aştepta cu un zâmbet pe buze.

Taci!
Să nu profanezi altarul speranţelor mele
cu nimicurile tale poleite!

Eu ştiu că-ntr-o zi vei veni obosit
din războaiele purtate cu tine însuţi.
Te vei dezbrăca atunci de minciuni,de iluzii,
vei şterge din albumul tău de-amintiri
uzina de zgomote a lumii bolnave.

Până atunci însă, taci
şi porneşte pe drumul tău
lipsit de culoarea ochilor mei,
fără melodia râsului meu,
fără bătaia inimii mele.

Taci şi pleacă acum,
cât mai pot să te las să te duci
şi nu privi înapoi,să-mi cunoşti întristarea!
Şi te rog în urechi ceară ,iute, să-ţi pui
ca Ulise, să nu îmi auzi tânguită chemarea.

Taci,
iubirile toate se sting într-o zi,
în flacăra toamnei gândul tău se consuma,
să nu minţi frumos!
printre frunze aurii, paşii tăi plâng sonor
şi un vals trist şi lent laşi agale în urmă.

Existenţă

De suntem noi arşi de soare
sau spălaţi de ploi pribege,
nişte plante urcătoare
către stele, se-nţelege,
sufletele noastre toate
se aduna-n cer albastru
iar in noaptea cea cu lună
preschimbaţi în ciob de stea,
ne luăm zborul împreună
către-al dimineţii astru
şi-ametiţi de înălţime,
ne ucidem vis cu vis,
risipiţi prin constelaţii
ne visam destinul scris
şi murim pentru -a renaşte,
aşteptăm alt început
cheltuim tot ce-am avut,
uităm pentru a cunoaşte,
tânjim către absolut
şi ne consumăm secunda,
hărăzită pe Pământ

Dorinţe

Aş fi vrut ca dragostea mea
să aibă parfumul discret al castanilor,
să beau din cupa de cleştar a cerului
licoarea fermecată pe care a sorbit-o Isolda,
să plâng cu tine, sa râd cu tine, să uit cu tine
şi sa descoperim împreuna palatul minunilor,
să crească în mine iubirea ca un copac înflorit,
să mă cufund în ochii tăi întunecaţi
şi să-ţi limpezesc cu lacrima zorilor oceanul de gânduri,
să-ţi răcoresc fruntea cu sclipiri de stele,
adunate în căuşul palmelor mele,
să răsară în noi amândoi un cântec,
menit să se înalte şi să vibreze în arterele Universului,
să-mi culeg din suflet toată frumuseţea tinereţii
şi să o risipesc întreagă în lumina privirilor tale.
Dar umbrele reci ale serii, m-au pedepsit pentru trufie
-căci dorinţele mele erau mai multe de-o mie-
şi mi-au lăsat doar ecoul paşilor tăi,
care îmi picură în suflet otrava aşteptării
şi pe măsură ce fatidica clepsidră cerne ultimele speranţe,
înţeleg zădărnicia căutării.

Gânduri târzii

Taci tu inimă vioară
florile s-au ofilit
cerul a-nceput să doară
şi toţi zeii au murit

Spulber norii de cenuşă
ce prin dermă mi-au intrat
şi las visele la uşă
am pierdut, dar am jucat.

Pun pariu că-n ploi de vară
sufletul mi-l voi spăla
şi-ntr-o zi, la ceas de seară
voi uita, te voi ierta.

Dar acum,potop de vânturi
peste inimă îmi bat
e târziu, mă doare gândul
că iubeai, dar ai plecat

Dragoste

Spune-mi cuvinte ce atunci când ating
aerul nopţii,fac flori să răsară,
parfumate, aurii,îmbrăcate în raze de lună,
lasă-mă mai apoi să le culeg la ceas de seară
şi cu braţele lungi,sidefii,ce vânturi înving,
presară-mi în suflet speranţa nebună
că prizonieră şapte vieţi ai să mă ţii.

Toarnă-mi în cupa de jad a destinului,
vinul amorului cu gust de furtună,
să-l sorb dar să fiu mereu însetată.
Mângâie-mi inima cu degete blânde
şi modelează-mă după tiparul buzelor tale.
Dă-mi sărutări dulci,nervoase,flămânde,
atunci când îţi ies sfioasă în cale.

Îndulceşte-mi nopţile cu muzica aştrilor
risipiţi printr-o vrajă pe bolta-nstelată,
spală-mi cerul de ploi,de tăceri,de nevoi,
strânge-mă-n braţe şi adu-mi laolaltă,
nebunia şi patima,cântecul , lacrima
dansului tineresc şi fierbinte al ielelor,
din care nu vreau să ne-oprim niciodată!

Melancolie

Călător printre cuvinte,
uit de mine câteodată
şi-n prăpastia tristeţii
mă cufund din când în când

Nu am aripi să-mi iau zborul,
stelele sunt prea departe
iar tăcerile-s profunde
şi prin lume trec plângând.

Nu am lacrimi pe obrazul
luminat de zorii zilei,
am în suflet însă doruri,
simt că visele se sting,

sunt o pasăre frumoasă
ce trăieşte-n colivie
şi visează doar la ţărmuri
ce nicicând nu se ating.

De te-aş uita

De te-aş uita,te-aş inventa apoi,
din straturi succesive de tristeţe,
aş aduna tot răul dintre noi,
l-aş preschimba in soare şi in ploi
de flori suave si de tinereţe.
Un alfabet de gânduri as crea,
din sunetele dragostei pierdute,
eu tot pe tine-n el te-as căuta
si as striga celor ce stau s-asculte
ca de-aş trăi de-acum in şapte vieţi,
numai cu tine vreau să-mpart iubirea,
de am in lume-un rost, vreau să-nţelegi:
sa te iubesc pe tine mi-e menirea.

Florală

De rupi o floare din grădină astăzi,
tu ştii că mâine, sigur va muri.
Ea n-are de trăit decât o seară
şi dup-o glorioasă zi de vară,
înveşmântată-n hlamida-i regală
îşi lasă-n lume unda-i de parfum
ce-apoi se risipeşte ca un fum
într-o uitare rece şi banală.

Eu sunt regina nopţilor de vară,
petala fină mi-o închid în zori,
parfumul mi-l împart, seară de seară,
drumeţilor căutători de flori.
Le dăruiesc în nopţile cu stele,
magia-nmiresmatei tinereţi,
le fie leac si-alean în doruri grele,
să le ajungă pentru nouă vieţi.

Colaps

Picături de lumină,
stalactite pe suflet,
rătăcite catarge
peste mări de-ntuneric,
de cleştar catedrale
luminate feeric,
întuneric şi ţipăt
al durerilor mute.
un cer troienit
cu iluzii pierdute,
De scântei jerbe albe,
artificii sonore
şi noroiul din vorbele
goale şi calpe
O lume tarată
ce işi poartă povara,
resemnarea amara
ne curge prin vene.
O foame de vise
răstignite, ucise,
Un cântec de leagăn
plămădit din durere.
Ne naştem bătrâni,
cataracta mondială
ne bântuie prin
rădăcini putrezite,
fericirea promisă
e doar o spoială
luptăm pentru fleacuri,
risipim idealuri
şi călcăm în picioare
adevăruri nescrise.
Ne dezicem de tot
ce contează în viaţă
şi plecăm tot mai goi
dintr-o lume bolnavă.
Printre măşti cu o faţă
avidă, puhavă
doar un rânjet sinistru
ne răsare-nainte.
Sperante şi vise
îngropăm în tăcere,
prin deşeuri de gânduri
avansăm,avansăm,
doar tristeţe,dezastru
părăsire,durere,
deznădejde latentă...
Încotro ne-ndreptăm?

Iubire

Îţi scriu numele pe frunze
şi te recunosc din gesturi şi tăceri,
mă scald în ploaia ta de lumină
şi te culeg odată cu primele sărutări ale soarelui.

Te sădesc în adâncuri de suflet
ca sa te pot dărui tuturor
în nopţile cu lună nouă,
cu felinare şi parfum,
când peste lumea-ntreagă plouă
şi la răscrucile de drum,
te caută drumeţii care
nu te-au găsit până acum.

Îţi aştern sub tălpi covoare de speranţe,
te îmbrac în stele şi în spini,
să plângi, să suferi, să alini,
să rămâi aşa cum te-am zărit la fereastră,
într-o noapte ca sufletul meu de albastră

Te voi iubi

Te voi iubi când merii dau in floare
iar lacrimile cerului flămând
se scurg printre petale ce suspină
şi tremură pe chipul tău plapând

Te voi iubi când taci şi porţi pe buze
ecouri de ascunse întrebări
si voi veni spre tine-nfiorată
din inimă când vei rosti chemări.

Te voi iubi chiar de-ntr-o zi-mi vei spune
că peste cinci minute vom muri;
de lumea va pieri intr-o secundă,
pe alt tărâm pierduţi ne vom iubi.

Există multe lucruri,gânduri, fapte,
de care liber eşti a te-ndoi,
de unul singur însă nu se poate:
te voi iubi, te voi iubi,te voi iubi.

Visul

Aseara am visat ca m-ai furat
şi m-ai urcat pe-un cal învăpăiat,
cu frâie, crengi de măr îmbobocit
şi şaua poleită cu argint.
Stol de cocori în zbor ne-a însoţit,
în strai de nunta dinspre asfintit
cu ochi de foc atunci eu te-am privit.

Şi ajungeam apoi în lumea ta,
unde toţi copacii aveau formă de stea
şi toate fetele purtau nume de floare,
iar sentimentele aveau culoare.
Erau doar munţi şi văi,păduri,izvoare
un roi de fluturi albi sclipea în zare
şi eu credeam ca sunt nemuritoare.

Ai descălecat din şa
şi mi-ai dat zâmbind
inima ta, într-o cupa de argint.
Ai cules apoi un buchet de stele
şi mi-ai împletit cununa din ele.
Vântul îmi unduia părul pe spate,
pe frunte, cununa simţeam cum mă arde.

Aş fi vrut să-ti raspund,
dar nu ştiu cum s-a intâmplat
că m-am dizolvat în albastru
şi e ciudat, atunci când pleoapa mea s-a ridicat,
ca un făcut si tu si visul meu aţi disparut
şi a zburat şi stolul de cocori
ce-mi troienea fiinţa cu ninsori.

Iubire

Ai risipit în mine toate primăverile tale
si mi-ai aromit visele cu parfumul florilor de tei,
mi-ai cules toate ploile din suflet şi le-ai împraştiat pe ogoare,
m-ai modelat ca pe-o păpuşă de ceară si m-ai înaltat in soare,
prin puterea gândului faci din mine ce vrei.

Ferecată cu o mie de lacăte am vrut sa te ţin,
dar mi-ai otrăvit gândurile cu dulcele-ţi venin,
ai rascolit toate ierburile seninătăţii depline,
căci spinii tăi adânci au pătruns adânc în mine.

Am vrut sa uit si sa fug din vârtejul sentimentelor
dar m-ai prins strâns de mâinile amândouă,
m-ai înveşmântat într-o haină nouă, de sunet şi rouă
si mi-am simţit sufletul ca pe o rana nevindecată.

Durerii noi ce mă macină îi voi ţese un scut
si-n ceasul cand amintirile dor, voi lua forma unei păsări de lut,
zburătoare prin vis spre-un tărâm necunoscut,
să alerg cu tălpile sângerânde prin zăpezi de cuvinte,
rănită de limpezimea privirilor ce ţintesc înainte.

Ofranda

Plouă.
Curg peste visele noastre lacrimile cerului.
Am în mine ploi, pentru amândoi.
Cu palmele întinse, risipesc peste lume
secunde din incandescenţa toamnei.
Ţie îţi dăruiesc petalele arse de aşteptare ale crizantemelor
şi stropii de linişte ce curg din potirele trandafirilor,
îţi dăruiesc zvârcolirea sălbatică a ierbii,
rupând zăgazurile pământului.
Am adunat într-o îmbrăţişare
toate toamnele, iernile şi primăverile mele
şi ţi le dăruiesc ţie,
ca să le preschimbi cu un surâs
într-o vară eternă.
Îţi dăruiesc lumina şi întunericul meu
şi toate gândurile mele care
se izbesc cu îndărătnicie
de geamul unei camere mici.
Ţi-aş da tăcerea nopţii, dacă aş putea
sau sufletul meu închis într-o floare de miozot.
Ţi-aş dărui pământul tot.
Pentru mine nu vreau să opresc
decât lacrimile cerului,
adunate în cupa de jad a misterului.

Zbor

Tată,
e atâta soare-n mine
şi simt cum molcom
degetele-mi ard
e o beţie blândă de înalt
şi o tăcere groasă de smarald
toate durerile-s lăsate acum
jos,într-o biată margine de drum

Cerul deschis e astăzi pentru noi,
căci suntem ,tată,singuri, amândoi,
tu jos în margine de val
între real şi ireal
eu sus, pe soare sunt stăpân
tu pleacă,
eu aici rămân.

Şi aripile-mi curg încet
din ceară, suflet de poet,
de moarte, tată, nu mi-e frică,
eu mă cufund în nemurire
de zbor mi-e sufletul zidire
beţie dulce şi subţire.

Icare, Icare,strigi către zare.
Te aud, tată,
strigi foarte tare!
Fiule, nu urca pan' la soare!
Zborul e ,tată,
beţie , uitare!

Mă pierd în văzduh,
ameţit de uimire
cutezanţă şi patimă
dor de ducă,
zidire.

Noi

Caută-mă
printre spaţiile goale
dintre secunde
răsuceşte-mi în plete
surâsuri fugare
dăruieşte-mi
cercei desprinşi din Carul Mare
şi brăţări din clopoţei de munte.
Eşti al meu,
strigă crestele toate,
Sunt a ta,
un ecou le răspunde.
Eu sunt soarele
ce încălzeşte
şoapta dulce a inimii tale.
Valul cald şi spumos
dintr-o mare de gânduri
cu parfum de-nserare.
Mă găseşti,
de mă cauţi,
oriunde,
în cuvinte,
în stele, în floare.
Sunt a ta,
fericirea-mi şopteşte,
Eşti al meu,
se aude în zare.

Germinare

În pântecele pământului,
îmi ascund doliul sufletului pribeag,
plătesc vamă îndoielilor
ţes haină nouă,
pentru alt anotimp.

Într-o zi,
va încolţi în mine din nou iarba cuvintelor
şi floare de soare voi fi
în cununa viselor voastre,
miere să las pe buze-petale,
în minute arse de aşteptare.
Fluturi de lumină să-mi aduceţi alai,
să vestească sărbătoarea renaşterii
din durere şi patimă,
să aducă pe lume
din sămânţa de lacrimă,
zborul înalt pe piciorul de plai.

Dar acum,
încă visez la clipa ieşirii din mine,
văd cum cresc, în straturi succesive,
rezervele de iubire gata de drum,
în curând îmi voi spune:
e timpul să mă-ntorc printre voi,
nu acum....
mâine...
nu acum.

Armonii de primavara

.. E o primavară asemenea tuturor celorlalte care au bântuit pământul , de la începutul lumii şi până acum.
De o veşnicie, de când primul ciob de stea a sângerat un petec de cer cu conturul lui, floarea de liliac işi plânge în lacrimi parfumate copilaria pierdută şi se rasfaţă infiorată de maturitatea sa înmiresmată , dobandită sub sărutul cast al bălaiului astru al zilei.In fiecare an, dupa o iarnă in care am conservat in noi cuvinte nespuse şi jumatăţi de gesturi, întâmpinăm noua primavară ca pe o mereu întinerită minune. .
Primavara e, prin definiţie, un tărâm al speranţelor, e locul comun in care toţi muritorii işi uita cărţile de identitate la garderobă şi au, fără excepţie, vârsta surâzatoare a copilariei.
Aerul e plin de magia lui Martisor, fermecator castelan, stăpân al domeniului speranţei , in inima căruia se află, bine ascunsă in vâltoarea unei fabuloase cascade, licoarea Tineretii Fara Batranete si a Vietii Fara de Moarte.
An de an, la vremea aceasta, ochii, orbiti de minunatul spectacol solar, se concentreaza catre lumea intima a fiecaruia dintre noi si ne trezim cautandu-ne drumul, infiorati de ineditul situatiei si ezitanti in fata unui nou inceput.Uitam ca posedam si o forma materiala si devenim suflet, un inalt potir cu aroma de floare de nu-ma-uita si stralucire de curcubeu asternut bland in stropi trandafirii peste zare.
Dupa prima ninsoare a plopilor, obligati sa ne intrupam cumva, ne prefacem in fluturi plapanzi, aproape translucizi si ne lasam purtati de adierea zefirului , in blanda minune solara.
Vrajiti de linistea astrului zilei, flamanzi de necunoscut, furati de magia inaltimilor, noi, suflete slabe, abia iesite din crisalida, ne lansam nechibzuiti in aceasta aventura a vietii si, fiindca nu avem curaj sau nu avem rabdare, ori , pur si simplu,pentru ca nu ne este dat, ne frangem zborul spre inalt, ostoindu-ne durerea aripilor calcinate prin refugiul intr-o existenta anodina, reveniti la starea noastra materiala, atat de temporara si de comuna, incat ma minunez ca mai pastram undeva, intr-un colt bine mascat al fiintei noastre, un praf de aur, o secunda de magie din nemurirea clipei, o dovada a sansei pierdute, ramas nesters gratie unei binecuvantate neglijente a istoriei umanitatii.
Pulbere incandescenta, ploaie de miresme si revarsare de gratie, blanda melodie a inceputurilor, toate cate vor fi existat pe pamant-nastere, iubire, casatorie- o declaratie de dragoste pe care natura i-o face Universului printr-o simfonie de culori, filtru vrajit in care se imbina armonios emotie , speranta si candoare,intr-un cuvant, PRIMAVARA.
....E o primavara asemenea tuturor celorlalte care au bantuit pamantul , de la inceputul lumii si pana acum.

Descântec

Am ţesut din primii zori
cântec de privighetori,
din a dorurilor salbă,
am urzit lumină albă

Mi-am pus pe buze iubirea
şi-am atins nemărginirea,
am strâns palmele căuş
si-am prins dorul jucăuş.

Vino dar, pe curcubeu
ca să fii numai al meu
şi-am să-ţi dau dac-am să pot,
inima,cu dor cu tot.

Reţeta fericirii

Cu dragoste,
cu dor,
cu disperare,
cu boare de parfum,
cu val de mare,
cu zâmbet,
cu descântec,
cu suspin,
cu nori de ploaie
şi cu cer senin,
cu zări de curcubee înflorate,
întinse peste sufletele toate,
cu toate-acestea trecem printre vise
şi ne oprim ades la porţi închise,
iubim în taină sau urzim speranţe
sau transformăm visările-n vacanţe,
trăim intens o clipă fermecată
şi murmurăm vrăjiţi "a fost odată".
Nu-i o reţetă mult prea complicată,
e viaţa noastră cea adevărată,
o celebrăm ca pe o sărbătoare
de suflet,
de iubire,
de iertare.

Suflet pribeag

Suflet pribeag, rătăcit prin furtună,
porţi în copite argintul iubirii,
glas de haiduc se aude în zare,
nările-ţi freamătă, focul privirii
molcom se-aprinde, crupa ta fină
se mlădiază, dansul începe,
coama cea blondă biciuie vântul,
aerul serii geme, suspină,
istorii vechi se aud prin ogeacuri,
toţi au aflat trista-ţi poveste.

Fost-ai un prinţ blestemat, spune lumea,
fiindc-ai iubit şi ai pierdut, fără veste
dragostea scumpă a inimii tale,
tu ai plecat, ai dat viaţa ta toată
pentru un vis războinic şi crud,
ea a pierit de durere răpusă,
dorul de tine a dus-o-n mormânt.

Multe legende se ţes pe-nserate,
la ceas de taină când fetele stau,
vinul cel dulce şi roşu parfumul
şi-l răspândeşte şi mândrele-l beau.
De-ai avea grai, tu, murgule chipeş,
câte poveşti ai rosti pătimaş,
dar ne scrutezi cu privirea-ţi calină,
adâncă şi mândră, de cal nărăvaş.

Cântecul ploii tiptil se prelinge
pe pielea-ţi netedă, fără cusur,
strălucitoare e luna cea plină,
ivită din norii ce pier rând pe rând,
şi bieţi muritori, în a lumii grădină,
îşi dorm somnul leneş la stele visând.
Liniştea nopţii te-nvăluie blând,
si greierii cântă concertul lor ritmic,
pluteşte parfum de răsură în jur.

Singur stai, treaz,din miez de noapte,
până ce ziua iar prinde contur.
A doua zi, falnic, duci mai departe
galopul fierbinte peste genuni
al inimii tale fără de moarte,
cea mai sălbatică dintre minuni.

Chemare

Iata un film realizat de o prietena, avand drept text poezia mea," Chemare".Sper sa va placa!

Puterea iubirii

Puterea iubirii

Să iubeşti totdeauna cu ochii deschişi
şi iubirea din ei să o laşi să-nflorească,
să-ţi coboare-n privire pacea cerească
şi în muzica aştrilor armonii să găseşti,
iar in suflet o flacără, molcom să-ţi crească.

Toată arderea ta , în cuvinte s-o pui
şi pe buze să porţi un zâmbet de gală,
să ştii ca există o clipă regală
ce nu se refuză nicicând , nimănui,
când scris e în stele: eşti menit să iubeşti!

Vei fi într-o zi în a balului sală,
chiar dacă iubirea nu e ca-n poveşti
şi prinţul e doar o imagine pală.
Rătăcind printre gânduri,în al nopţii parfum,
să îţi spui că nu este nimic fără rost.

Să laşi într-un sipet ,ferecat, tot ce-a fost
căci momentul cel magic nu se-arată oricum.
Fiecare avem pe lume un drum,
căutăm în alt suflet să găsim adăpost,
pentru lacrima caldă, pentru inima scrum.

Intr-o zi, un alt soare se va naşte la geam
şi atunci va-nflori şi în tine speranţa.
Bucuros, precum puştii când vine vacanţa,
vei purta-n ochi un zâmbet, ca o floare pe ram

Să oferi doar iubire, in tine să crezi
şi astfel vei gusta cu-ndoită dulceaţă
fericirea că-n lume singur nu eşti
şi-ai lăsat întristarea la hotarul de ceata!

Te salut, viaţă!

Te salut, viaţă!
Te salut!
De fiecare dată când mă satur de tine, perdeaua sufletului îmi e sfâşiată de ţipătul de speranţă al cocorilor ce se întorc întotdeauna în aerul parfumat cu miresme de brad din care şi-au luat zborul.
Şi tocmai când credeam că, în mine, toate uşile erau zăvorâte, pătrunde prin canaturile ferestrelor un fluierat cristalin si zglobiu, care îmi aduce aminte ca viaţa e un joc de-a "cel mai puternic câştigă."
Atunci cutez să-mi construiesc din iluzii- aşa cum cred că facem fiecare - un univers din sticlă colorată, canavaua poleită îmi ia ochii şi încep să mă simt ceea ce n-am să pot deveni niciodată.
Încerc să privesc dincolo de expresiile inabordabile ale oamenilor şi observ cât de mult ne apropie unul de altul tehnica aceasta de supravieţuire.
Şi e atâta beţie şi deznadejde în jocul născut din disperarea de a nu ne trezi bătrâni, înainte ca degenerarea trupului să ne-o confirme, încât ne lansăm cu totul într-o vâltoare fantastică, în care senzaţiile tari se înşiră ca boabele de mărgean într-un colier, ne pierdem fără să ştim forţa de a apăsa pe maneta de stop şi ne înfăţişăm astfel în faţa vieţii, precum jucătorii de ruletă, împinşi de o putere misterioasă să joace toate jetoanele deodată, să transforme gustul riscului într-un drog de care nu se mai pot dispensa.
Ai in curcubeul tău de senzaţii:aerul tare al înalţimilor, tentaţia ameţitoare a vitezei, atracţia fără putinţă de stăpânit a necunoscutului, nevoia orgolioasă de a invinge a fiinţei inteligente.
Pentru toate acestea şi pentru încă un milion de motive,
te salut, viaţă!
Te salut!