Zbor

Tată,
e atâta soare-n mine
şi simt cum molcom
degetele-mi ard
e o beţie blândă de înalt
şi o tăcere groasă de smarald
toate durerile-s lăsate acum
jos,într-o biată margine de drum

Cerul deschis e astăzi pentru noi,
căci suntem ,tată,singuri, amândoi,
tu jos în margine de val
între real şi ireal
eu sus, pe soare sunt stăpân
tu pleacă,
eu aici rămân.

Şi aripile-mi curg încet
din ceară, suflet de poet,
de moarte, tată, nu mi-e frică,
eu mă cufund în nemurire
de zbor mi-e sufletul zidire
beţie dulce şi subţire.

Icare, Icare,strigi către zare.
Te aud, tată,
strigi foarte tare!
Fiule, nu urca pan' la soare!
Zborul e ,tată,
beţie , uitare!

Mă pierd în văzduh,
ameţit de uimire
cutezanţă şi patimă
dor de ducă,
zidire.