Cu dragoste, cu dor, cu disperare, cu boare de parfum, cu val de mare, cu zâmbet, cu descântec, cu suspin, cu nori de ploaie şi cu cer senin, cu zări de curcubee înflorate, întinse peste sufletele toate, cu toate-acestea trecem printre vise şi ne oprim ades la porţi închise, iubim în taină sau urzim speranţe sau transformăm visările-n vacanţe, trăim intens o clipă fermecată şi murmurăm vrăjiţi "a fost odată". Nu-i o reţetă mult prea complicată, e viaţa noastră cea adevărată, o celebrăm ca pe o sărbătoare de suflet, de iubire, de iertare.
Suflet pribeag, rătăcit prin furtună, porţi în copite argintul iubirii, glas de haiduc se aude în zare, nările-ţi freamătă, focul privirii molcom se-aprinde, crupa ta fină se mlădiază, dansul începe, coama cea blondă biciuie vântul, aerul serii geme, suspină, istorii vechi se aud prin ogeacuri, toţi au aflat trista-ţi poveste.
Fost-ai un prinţ blestemat, spune lumea, fiindc-ai iubit şi ai pierdut, fără veste dragostea scumpă a inimii tale, tu ai plecat, ai dat viaţa ta toată pentru un vis războinic şi crud, ea a pierit de durere răpusă, dorul de tine a dus-o-n mormânt.
Multe legende se ţes pe-nserate, la ceas de taină când fetele stau, vinul cel dulce şi roşu parfumul şi-l răspândeşte şi mândrele-l beau. De-ai avea grai, tu, murgule chipeş, câte poveşti ai rosti pătimaş, dar ne scrutezi cu privirea-ţi calină, adâncă şi mândră, de cal nărăvaş.
Cântecul ploii tiptil se prelinge pe pielea-ţi netedă, fără cusur, strălucitoare e luna cea plină, ivită din norii ce pier rând pe rând, şi bieţi muritori, în a lumii grădină, îşi dorm somnul leneş la stele visând. Liniştea nopţii te-nvăluie blând, si greierii cântă concertul lor ritmic, pluteşte parfum de răsură în jur.
Singur stai, treaz,din miez de noapte, până ce ziua iar prinde contur. A doua zi, falnic, duci mai departe galopul fierbinte peste genuni al inimii tale fără de moarte, cea mai sălbatică dintre minuni.
Să iubeşti totdeauna cu ochii deschişi şi iubirea din ei să o laşi să-nflorească, să-ţi coboare-n privire pacea cerească şi în muzica aştrilor armonii să găseşti, iar in suflet o flacără, molcom să-ţi crească.
Toată arderea ta , în cuvinte s-o pui şi pe buze să porţi un zâmbet de gală, să ştii ca există o clipă regală ce nu se refuză nicicând , nimănui, când scris e în stele: eşti menit să iubeşti!
Vei fi într-o zi în a balului sală, chiar dacă iubirea nu e ca-n poveşti şi prinţul e doar o imagine pală. Rătăcind printre gânduri,în al nopţii parfum, să îţi spui că nu este nimic fără rost.
Să laşi într-un sipet ,ferecat, tot ce-a fost căci momentul cel magic nu se-arată oricum. Fiecare avem pe lume un drum, căutăm în alt suflet să găsim adăpost, pentru lacrima caldă, pentru inima scrum.
Intr-o zi, un alt soare se va naşte la geam şi atunci va-nflori şi în tine speranţa. Bucuros, precum puştii când vine vacanţa, vei purta-n ochi un zâmbet, ca o floare pe ram
Să oferi doar iubire, in tine să crezi şi astfel vei gusta cu-ndoită dulceaţă fericirea că-n lume singur nu eşti şi-ai lăsat întristarea la hotarul de ceata!
Te salut, viaţă! Te salut! De fiecare dată când mă satur de tine, perdeaua sufletului îmi e sfâşiată de ţipătul de speranţă al cocorilor ce se întorc întotdeauna în aerul parfumat cu miresme de brad din care şi-au luat zborul. Şi tocmai când credeam că, în mine, toate uşile erau zăvorâte, pătrunde prin canaturile ferestrelor un fluierat cristalin si zglobiu, care îmi aduce aminte ca viaţa e un joc de-a "cel mai puternic câştigă." Atunci cutez să-mi construiesc din iluzii- aşa cum cred că facem fiecare - un univers din sticlă colorată, canavaua poleită îmi ia ochii şi încep să mă simt ceea ce n-am să pot deveni niciodată. Încerc să privesc dincolo de expresiile inabordabile ale oamenilor şi observ cât de mult ne apropie unul de altul tehnica aceasta de supravieţuire. Şi e atâta beţie şi deznadejde în jocul născut din disperarea de a nu ne trezi bătrâni, înainte ca degenerarea trupului să ne-o confirme, încât ne lansăm cu totul într-o vâltoare fantastică, în care senzaţiile tari se înşiră ca boabele de mărgean într-un colier, ne pierdem fără să ştim forţa de a apăsa pe maneta de stop şi ne înfăţişăm astfel în faţa vieţii, precum jucătorii de ruletă, împinşi de o putere misterioasă să joace toate jetoanele deodată, să transforme gustul riscului într-un drog de care nu se mai pot dispensa. Ai in curcubeul tău de senzaţii:aerul tare al înalţimilor, tentaţia ameţitoare a vitezei, atracţia fără putinţă de stăpânit a necunoscutului, nevoia orgolioasă de a invinge a fiinţei inteligente. Pentru toate acestea şi pentru încă un milion de motive, te salut, viaţă! Te salut!
Eu sunt o pasăre, oprită-n zbor/
de ploi ce-şi caută ţinutul lor, /
Sunt jertfă a minunii de pe Argeş,/
în înălţimi , culcuş al stelelor. /
Când mă apropii de pământ mă dor /
pietrele reci şi ploile şi vântul /
şi limpedele ochi de muritor. /
M-am re-ntrupat din nemurirea verii/
ce se reflectă pururea-n izvorul /
născut din jalea unui meşter faur /
şi plămădit cu dragostea şi dorul /
urzit de lună pe un fir de aur. /
Eu sunt ecoul unui cântec stins /
şi viaţa, ca o vrajă, in mine s-a aprins./
Crestele norilor cern peste lume tăceri. /
Mă caut in mine, dar nu mă găsesc nicăieri.
