Taci!

Scrisoare pentru România

Te port în fiinţa mea încă de când m-am născut pe acest pământ şi voi plămădi în mine dorurile şi speranţele tale încă o vreme, Dumnezeu ştie cât, pâna in clipa în care , tot în pămantul tău imi voi găsi odihna.
Eşti surprinzătoare, ştiai ?
Frumoasă,capricioasă, răbdătoare, ne priveşti uneori mândră, alteori dezaprobatoare şi te întrebi pâna cand vom mai face experienţe care să te pună în pericol, până unde vom merge cu ignoranţa si autosuficienţa noastră.
Prea des vorbesc unii despre tine, umflându-şi pieptul viteji, rostogolind « cuvinte goale ce din coadă au să sune. »
Unii se consideră singurii autorizaţi să te posede, să te iubească, să te silească uneori să fii altfel decât eşti.
Prea am luat în serios povestea ciobanului moldovean, ce-şi aştepta resemnat , fără vreo revoltă, fără cea mai mică tresărire, sfârşitul , căci destinul implacabil se va împlini.
Dar dacă nimeni nu ii vroia moartea, dacă era doar un soi de paranoia la mijloc şi toată această teorie a conspiraţiei era doar în capul bietului cioban?
Dacă era de ajuns să ia atitudine, să işi apere viata şi totul s-ar fi lămurit?
Ne priveşti tristă, chiar şi acum, de ziua ta, cănd ar fi trebuit să te bucuri .Ce vezi, ce-ţi place de fapt la noi?
Suntem nişte oameni mici, cărora li s-a spus că asta e soarta lor, să tacă şi să rabde iar ei au luat-o de bună , au pus bărbia in piept, cuminte şi mioritic si asteapta de generaţii să se întâmple o minune, sau să vina fraţii lor şi să le ia gâtul.
Ai multa răbdare cu noi, pentru că tu ştii ce înseamnă mândria ,sacrificiul,demnitatea,durerea şi fericirea supremă.
Unii dintre fiii tai au trăit pentru tine, te-au apărat , te-au onorat şi au murit de dragul tău.
Chiar dacă erau comandanţi de oşti sau oameni simpli, în pieptul lor bateau inimi de viteji.
Ei te-au respectat si te-au iubit cu patima, au luptat pentru onoarea de a te avea si nu au crezut nici o clipa că li se cuvine totul, asa cum facem noi azi.
Ş terge-ţi lacrimile! Noi nu merităm nici macar o lacrimă de-a ta!
Nu te respectam suficient, rostim doar cuvinte mari, rotunde, lucioase, gaunoase.
Avem in priviri luciri viclene, nu ne pasă de fapt decât de noi inşine, de ce câştigăm, de ce avem de pierdut !
Am uitat să oferim , sa ne daruim pe noi inşine, nu ştim să avem idealuri înalte şi curate !
Am purtat prea mult o haină de egoism şi de indiferenţă, atât de mult încât e deja roasă pe la coate de atâta vreme de cand n-am mai schimbat-o.
Aş vrea să iţi spun acum, de ziua ta : te iubesc ,Românie !
Dar cuvintele nu prea au valoare atâta timp cât dovezile sunt prea puţine !
Ne spunem mereu că in dragoste nu avem nevoie de cuvinte ci de fapte !
Nu suntem demni de tine, ne-am cam bătut joc de sufletul tau minunat .
Cu pasivitatea sau mojicia noastră, cu grosolania si lipsa noastra de educatie, te-am dezonorat de multe ori.
Nu te merităm, ţară frumoasă, plină de poezie !Mult ai fost incercată !
.Dar tu ai cunoscut dragostea adevarată.
Pentru tine au suspinat, tie ti-au cantat poetii, pentru tine au trait si au murit eroii !
Noi ? Noi nu suntem nici macar epigoni !Poate « nişte răi şi nişte fameni »
Nu pot vorbi în numele tuturor compatrioţilor mei, dar dacă aş face-o ţi-aş spune :
Iartă-ne ,Românie pentru că nu ştim să te iubim!
Să te iubim frumos, curat, cu bun simt, cu sufletul în palmă, cu emoţie, cu altruism, fără mandrie prostească, fără orgolii,să-ţi oferim ce avem mai bun în noi iar tu să ne răsplateşti cu darurile acestui pământ al tau, cu fiecare răsărit de soare, cu ploile de vară şi cu zăpada de pe crestele Bucegilor,cu tipatul pescăruşilor de pe malul Marii Negre, cu plaurii din fascinanta Deltă a Dunării, cu dealurile tale înverzite şi câmpiile tale roditoare, cu tot ce ai tu mai bun şi mai frumos.
Poate vom învăţa ce insemni tu pentru noi, ţară frumoasa şi prea adesea înlăcrimată !
Poate vom intelege că a te iubi nu e o slăbiciune ci o datorie care nu trebuie îndeplinită doar la nivel verbal.
E posibil să ne trezim la un moment dat înainte de a ne autodistruge sufletele şi de a ne înstrăina cu totul de tine .
Acum, de ziua ta, ar fi bine să ne autoanalizăm şi să vedem ce poate face fiecare dintre noi pentru el şi- implicit- pentru tine.
E un ceas de bilanţ, mai mult decât unul de sărbătoare.Şi nu prea avem cu ce ne mândri noi cei de azi, căci mai mult trecutul ne este mare, noi nu prea am mai adaugat mare lucru la zestrea asta a ta.
Înainte de a sufla în tortul aniversar , ar trebui să îţi pui o dorinta : »Doamne, fă-i pe românii mei să fie mândri de mine, să se iubească între ei, să se respecte , să uite de vrajba ce-i dezbină şi să ducă numele meu mai departe cu cinste ,aşa cum se cuvine unor fii demni »
La multi ani, Românie !
Iti cer iertare dacă în multe momente nu am ştiut să ţi-o spun , dar sufletul meu a rămas mereu lângă tine şi am trăit cu speranţa că imi voi aduna curajul şi într-o zi iti voi putea marturisi fără jenă, fără să pară desuet, cu simplitate şi firesc :te iubesc, ţara mea !
Aceste rânduri sunt darul meu umil pentru tine !
La mulţi ani !