vineri, 25 aprilie 2014

Spiridon Popescu- Doamne, dacă-mi ești prieten




Doamne, dacă-mi ești prieten,
Cum te lauzi la toți sfinții,
Dă-i în scris poruncă morții
Să-mi ia calul, nu părinții.

Doamne, dacă-mi ești prieten,
N-asculta de toți zurliii,
Dă-i în scris poruncă morții
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi ești prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morții
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi ești prieten,
Cum susții în gura mare,
Moaie-ți tocul în cerneală
Și-nainte de culcare,

Dă-i în scris poruncă morții,
Când și-o ascuți pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Și să lase-n viață calul.

sâmbătă, 22 martie 2014

Armonii de primăvară

.. E o primăvară asemenea tuturor celorlalte care au bântuit pământul , de la începutul lumii şi până acum.
De o veşnicie, de când primul ciob de stea a sângerat un petec de cer cu conturul lui, floarea de liliac îşi plânge în lacrimi parfumate copilăria pierdută şi se răsfaţă înfiorată de maturitatea sa înmiresmată , dobândită sub sărutul cast al bălaiului astru al zilei. În fiecare an, după o iarnă în care am conservat în noi cuvinte nespuse şi jumătăţi de gesturi, întâmpinăm noua primăvară ca pe o mereu întinerită minune.
Primăvara e, prin definiţie, un tărâm al speranţelor, e locul comun în care toţi muritorii îşi uită cărţile de identitate la garderobă şi au, fără excepţie, vârsta surâzătoare a copilăriei.
Aerul e plin de magia lui Marţişor, fermecător castelan, stăpân al domeniului speranţei , în inima căruia se află, bine ascunsă în vâltoarea unei fabuloase cascade, licoarea Tinereţii Fără Bătrâneţe şi a Vieţii Fără de Moarte.
An de an, la vremea aceasta, ochiul nostru interior, orbit de minunatul spectacol solar, se concentrează către lumea intimă a fiecaruia dintre noi şi ne trezim căutandu-ne drumul, înfioraţi de ineditul situaţiei şi ezitanţi în faţa unui nou început. Uităm că posedăm şi o formă materială şi devenim suflet, un înalt potir cu aromă de floare de nu-mă-uita şi strălucire de curcubeu aşternut blând în stropi trandafirii peste zare.
După prima ninsoare a plopilor, obligaţi să ne întrupăm cumva, ne prefacem în fluturi plăpânzi, aproape translucizi şi ne lasăm purtaţi de adierea zefirului , în blânda minune solară.
Vrăjiţi de liniştea astrului zilei, flămânzi de necunoscut, furaţi de magia înălţimilor, noi, suflete slabe, abia ieşite din crisalidă, ne lansăm nechibzuiţi în această aventură a vieţii şi, fiindcă nu avem curaj sau nu avem răbdare, ori , pur şi simplu, pentru că nu ne este dat, ne frângem zborul spre înalt, ostoindu-ne durerea aripilor calcinate, prin refugiul într-o existenţă anodină, reveniţi la starea noastră materială, atât de temporară şi de comună, încât mă minunez că mai păstrăm pe undeva, într-un colţ bine mascat al fiinţei noastre, un praf de aur, o secundă de magie din nemurirea clipei, o dovadă a şansei pierdute, rămas neşters graţie unei binecuvântate neglijenţe a istoriei umanităţii.
Pulbere incandescentă, ploaie de miresme şi revărsare de graţie, blândă melodie a începuturilor, toate câte vor fi existat pe pămant, naştere, iubire, căsătorie, o declaraţie de dragoste pe care natura i-o face Universului printr-o simfonie de culori, filtru vrăjit în care se îmbină armonios emoţie , speranţă şi candoare, bijuterie fină la glezna Pământului, poţiune de întinerire pentru fiecare suflet de poet, haină de lumină care ne face mai buni, mai curaţi şi mai puternici, anotimpul acesta ne îmbracă în verdele inimii pure şi ne colindă prin vene cu acordurile ritmate ale speranţei renăscute.
....E o primăvară asemenea tuturor celorlalte care au bântuit pământul , de la începutul lumii şi până acum.

joi, 20 martie 2014

Aşteptare

Am scrijelit
cu colţurile sufletului
troienele de tăcere
din inima îngheţată
a muntelui de nelinişte
măruntaiele incandescente
ale timpului s-au reactivat
prin clepsidra spartă
se scurg cioburi de secunde speriate
arterele vremii vibrează
cu amar zgomot surd
toarnă otravă în gânduri
între buzele fierbinţi ale vulcanului
nu ne mai deosebim unii de alţii
am pleoapele arse de aşteptare
şi nu te pot recunoaşte
cataplasme de omăt am pus
pe coaja durerilor mute
dar zăpezile nu au răcit
lava nestinsă de lacrimi sărate
dacă mai treci prin uzina mea de vise
caută-mă tu.

marți, 18 martie 2014

Perseidă de duminică

M-am rătăcit
vă privesc chipurile străine
nu mă înec în mine
nu mă înalţ în mine
mă vărs în alţii zi de zi
neliniştile mi le înfăşor
de gleznele voastre grăbite
atunci când resemnaţi poposiţi
în staţiile de autobuz din calea lactee
scurte sinapse luminoase
vă irită cortexul si se scurg
în chakra din plexul solar
în timpul săptămânii
vă mângâi ochii epuizaţi
de căutarea sisifică
a drumului spre idealuri calpe
dar duminica
ies de sub acoperire
sunt o perseidă
bat la porţile inimii voastre
cu haina mea de vară
dăruiesc speranţe
vise şi iubiri
pe care voi le confundaţi
cu secvenţe de cometă
surorile mele ajung în august  aici
mă simt stingheră într-un alt anotimp
în căutare de armonii astrale
domesticesc cu un diapazon incandescent
spaţiul afon dintre secunde
în privirile voastre dimineaţa e frig
aşadar rogu-vă
deschideţi-mi artera aortică ascendentă
mă voi strecura printr-o coronară
lăsaţi-mă să locuiesc
într-un atriu mic
şi poate
într-o zi
 o să vă îmbolnăviţi
de fericire.

Utopia înălţimilor


Ne naştem cu pedeapsa scrisă-n sânge,
de a urca Golgote rând pe rând,
munţi de idei ne clocotesc prin vene,
beţia înălţimilor ne poartă
spre piscuri imposibile, în gând
se nasc proiecte pentru-o veşnicie,
le construim, apoi le năruim
şi ne simţim precum Sisif, puternici,
distrugem candid ceea ce iubim,
spre ceruri limpezi ne strigăm revolta,
,ambiţia, speranţa risipim.
Nu renunţăm la drumul către stele,
e atâta utopie în urcuş,
noi credem c-am atins eternitatea,
dar drumul e un veşnic derdeluş,
alunecăm uşor unde ni-i locul,
în lumea plină de zădărnicie,
e grea osânda şi cumplit e jocul,
iar fericirea-i puf de păpădie.

De te-aş uita

 
De te-aş uita,te-aş inventa apoi,
din straturi succesive de tristeţe,
aş aduna amarul dintre noi,
l-aş preschimba în soare şi în ploi,
pe crestele durerilor răzleţe.
Un alfabet de gânduri aş crea,
din sunetele dragostei pierdute,
eu tot pe tine-n el te-aş căuta,
escaladând titanici munţi de sare,
în pescăruş stingher m-aş preschimba,
orbită de explozii de culoare,
spre marea de tentaţii aş zbura,
strigându-mi patima cu disperare.
Legat precum Ulise de catarg,
de te-aş găsi cerşind o alinare,
ca o ispită, te-aş atrage-n larg,
pierdut pe veci ai fi de-un cântec drag,
ne-am cufunda-mpreună în uitare.
Şi peste mii de ani, când cineva
va trece pe al nostru mal stingher,
ne vom redescompune-n absolut
noi ,stele gemene, pe acelaşi cer.