Suflet pribeag

Suflet pribeag, rătăcit prin furtună,
porţi în copite argintul iubirii,
glas de haiduc se aude în zare,
nările-ţi freamătă, focul privirii
molcom se-aprinde, crupa ta fină
se mlădiază, dansul începe,
coama cea blondă biciuie vântul,
aerul serii geme, suspină,
istorii vechi se aud prin ogeacuri,
toţi au aflat trista-ţi poveste.

Fost-ai un prinţ blestemat, spune lumea,
fiindc-ai iubit şi ai pierdut, fără veste
dragostea scumpă a inimii tale,
tu ai plecat, ai dat viaţa ta toată
pentru un vis războinic şi crud,
ea a pierit de durere răpusă,
dorul de tine a dus-o-n mormânt.

Multe legende se ţes pe-nserate,
la ceas de taină când fetele stau,
vinul cel dulce şi roşu parfumul
şi-l răspândeşte şi mândrele-l beau.
De-ai avea grai, tu, murgule chipeş,
câte poveşti ai rosti pătimaş,
dar ne scrutezi cu privirea-ţi calină,
adâncă şi mândră, de cal nărăvaş.

Cântecul ploii tiptil se prelinge
pe pielea-ţi netedă, fără cusur,
strălucitoare e luna cea plină,
ivită din norii ce pier rând pe rând,
şi bieţi muritori, în a lumii grădină,
îşi dorm somnul leneş la stele visând.
Liniştea nopţii te-nvăluie blând,
si greierii cântă concertul lor ritmic,
pluteşte parfum de răsură în jur.

Singur stai, treaz,din miez de noapte,
până ce ziua iar prinde contur.
A doua zi, falnic, duci mai departe
galopul fierbinte peste genuni
al inimii tale fără de moarte,
cea mai sălbatică dintre minuni.