marți, 3 februarie 2009

Te salut, viaţă!



Te salut, viaţă!
Te salut!
De fiecare dată când mă satur de tine, perdeaua sufletului îmi e sfâşiată de ţipătul de speranţă al cocorilor ce se întorc întotdeauna în aerul parfumat cu miresme de brad din care şi-au luat zborul.
Şi tocmai când credeam că, în mine, toate uşile erau zăvorâte, pătrunde prin canaturile ferestrelor un fluierat cristalin si zglobiu, care îmi aduce aminte ca viaţa e un joc de-a "cel mai puternic câştigă."
Atunci cutez să-mi construiesc din iluzii- aşa cum cred că facem fiecare - un univers din sticlă colorată, canavaua poleită îmi ia ochii şi încep să mă simt ceea ce n-am să pot deveni niciodată.
Încerc să privesc dincolo de expresiile inabordabile ale oamenilor şi observ cât de mult ne apropie unul de altul tehnica aceasta de supravieţuire.
Şi e atâta beţie şi deznadejde în jocul născut din disperarea de a nu ne trezi bătrâni, înainte ca degenerarea trupului să ne-o confirme, încât ne lansăm cu totul într-o vâltoare fantastică, în care senzaţiile tari se înşiră ca boabele de mărgean într-un colier, ne pierdem fără să ştim forţa de a apăsa pe maneta de stop şi ne înfăţişăm astfel în faţa vieţii, precum jucătorii de ruletă, împinşi de o putere misterioasă să joace toate jetoanele deodată, să transforme gustul riscului într-un drog de care nu se mai pot dispensa.
Ai in curcubeul tău de senzaţii:aerul tare al înalţimilor, tentaţia ameţitoare a vitezei, atracţia fără putinţă de stăpânit a necunoscutului, nevoia orgolioasă de a invinge a fiinţei inteligente.
Pentru toate acestea şi pentru încă un milion de motive,
te salut, viaţă!
Te salut!

3 comentarii:

  1. Toate f. frumoase, suprarealiste as putea adauga. Sa ai, multa sanatate...
    Alex

    RăspundețiȘtergere
  2. imi place exprimarea ta..felicitari, am sa revin.poate voi imprumuta o poezie daca imi vei permite.
    SA AI MINUNI IN FIECARE ZI!!

    RăspundețiȘtergere
  3. N-am găsit un loc unde să îmi exprim părerea despre "Despre mine"-le tău, aşa că o să îmi cer iertare şi o să o fac aici, unde pare a fi un început de drum, al cărui dead-end sper să nu îl găseşti niciodată...

    Eu zic să continui...

    ... pentru că n-o să găseşti NICĂIERI altundeva ceea ce cauţi tu...

    ... decât în TINE!

    RăspundețiȘtergere