sâmbătă, 30 iulie 2016
Tăcere
Doctore,
cu mine se întâmplă ceva!
Mi s-au îmbolnăvit cuvintele,
își țipă silabele în adâncuri
și refuză să iasă la lumină.
N-am putea vorbi în limba copacilor?
Ei măcar nu cunosc gramatica disperării.
Știi, de când mă rănește zgomotul orașului,
caut, prin toate amintirile,
motive de a face față provocărilor fiecărei zile,
mă obosesc zorile, pietrele drumului
ce se ascut sub tălpile mele,
sunt captivă într-o cămașă de zale,
făurită din dureri care ard sufletul mort.
Am construit o plută,
împletită din fragile inele de liniște verde
și am pornit pe ape de dor,
dar m-am rătăcit în ochiul furtunii, doctore,
m-am tăiat într-o lacrimă
și amare neliniști rup rănile vechi,
durerea asta sapă în mine munți de sare,
iar tu, doctore, mă întrebi de ce tac?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)