Taci !

Taci!
Nu îmi spune cuvinte calde şi dulci!
Presară-mi în suflet doar şoaptele toamnei
şi pleacă apoi liniştit să te culci!

Eu voi ţese din visele mele
cu aromă de regina nopţii,
voalul răbdării început de Penelopa
şi apoi, când zorile vor săruta pământul,
te voi aştepta cu un zâmbet pe buze.

Taci!
Să nu profanezi altarul speranţelor mele
cu nimicurile tale poleite!

Eu ştiu că-ntr-o zi vei veni obosit
din războaiele purtate cu tine însuţi.
Te vei dezbrăca atunci de minciuni,de iluzii,
vei şterge din albumul tău de-amintiri
uzina de zgomote a lumii bolnave.

Până atunci însă, taci
şi porneşte pe drumul tău
lipsit de culoarea ochilor mei,
fără melodia râsului meu,
fără bătaia inimii mele.

Taci şi pleacă acum,
cât mai pot să te las să te duci
şi nu privi înapoi,să-mi cunoşti întristarea!
Şi te rog în urechi ceară ,iute, să-ţi pui
ca Ulise, să nu îmi auzi tânguită chemarea.

Taci,
iubirile toate se sting într-o zi,
în flacăra toamnei gândul tău se consuma,
să nu minţi frumos!
printre frunze aurii, paşii tăi plâng sonor
şi un vals trist şi lent laşi agale în urmă.

Existenţă

De suntem noi arşi de soare
sau spălaţi de ploi pribege,
nişte plante urcătoare
către stele, se-nţelege,
sufletele noastre toate
se aduna-n cer albastru
iar in noaptea cea cu lună
preschimbaţi în ciob de stea,
ne luăm zborul împreună
către-al dimineţii astru
şi-ametiţi de înălţime,
ne ucidem vis cu vis,
risipiţi prin constelaţii
ne visam destinul scris
şi murim pentru -a renaşte,
aşteptăm alt început
cheltuim tot ce-am avut,
uităm pentru a cunoaşte,
tânjim către absolut
şi ne consumăm secunda,
hărăzită pe Pământ

Dorinţe

Aş fi vrut ca dragostea mea
să aibă parfumul discret al castanilor,
să beau din cupa de cleştar a cerului
licoarea fermecată pe care a sorbit-o Isolda,
să plâng cu tine, sa râd cu tine, să uit cu tine
şi sa descoperim împreuna palatul minunilor,
să crească în mine iubirea ca un copac înflorit,
să mă cufund în ochii tăi întunecaţi
şi să-ţi limpezesc cu lacrima zorilor oceanul de gânduri,
să-ţi răcoresc fruntea cu sclipiri de stele,
adunate în căuşul palmelor mele,
să răsară în noi amândoi un cântec,
menit să se înalte şi să vibreze în arterele Universului,
să-mi culeg din suflet toată frumuseţea tinereţii
şi să o risipesc întreagă în lumina privirilor tale.
Dar umbrele reci ale serii, m-au pedepsit pentru trufie
-căci dorinţele mele erau mai multe de-o mie-
şi mi-au lăsat doar ecoul paşilor tăi,
care îmi picură în suflet otrava aşteptării
şi pe măsură ce fatidica clepsidră cerne ultimele speranţe,
înţeleg zădărnicia căutării.

Gânduri târzii

Taci tu inimă vioară
florile s-au ofilit
cerul a-nceput să doară
şi toţi zeii au murit

Spulber norii de cenuşă
ce prin dermă mi-au intrat
şi las visele la uşă
am pierdut, dar am jucat.

Pun pariu că-n ploi de vară
sufletul mi-l voi spăla
şi-ntr-o zi, la ceas de seară
voi uita, te voi ierta.

Dar acum,potop de vânturi
peste inimă îmi bat
e târziu, mă doare gândul
că iubeai, dar ai plecat

Dragoste

Spune-mi cuvinte ce atunci când ating
aerul nopţii,fac flori să răsară,
parfumate, aurii,îmbrăcate în raze de lună,
lasă-mă mai apoi să le culeg la ceas de seară
şi cu braţele lungi,sidefii,ce vânturi înving,
presară-mi în suflet speranţa nebună
că prizonieră şapte vieţi ai să mă ţii.

Toarnă-mi în cupa de jad a destinului,
vinul amorului cu gust de furtună,
să-l sorb dar să fiu mereu însetată.
Mângâie-mi inima cu degete blânde
şi modelează-mă după tiparul buzelor tale.
Dă-mi sărutări dulci,nervoase,flămânde,
atunci când îţi ies sfioasă în cale.

Îndulceşte-mi nopţile cu muzica aştrilor
risipiţi printr-o vrajă pe bolta-nstelată,
spală-mi cerul de ploi,de tăceri,de nevoi,
strânge-mă-n braţe şi adu-mi laolaltă,
nebunia şi patima,cântecul , lacrima
dansului tineresc şi fierbinte al ielelor,
din care nu vreau să ne-oprim niciodată!

Melancolie

Călător printre cuvinte,
uit de mine câteodată
şi-n prăpastia tristeţii
mă cufund din când în când

Nu am aripi să-mi iau zborul,
stelele sunt prea departe
iar tăcerile-s profunde
şi prin lume trec plângând.

Nu am lacrimi pe obrazul
luminat de zorii zilei,
am în suflet însă doruri,
simt că visele se sting,

sunt o pasăre frumoasă
ce trăieşte-n colivie
şi visează doar la ţărmuri
ce nicicând nu se ating.

De te-aş uita

De te-aş uita,te-aş inventa apoi,
din straturi succesive de tristeţe,
aş aduna tot răul dintre noi,
l-aş preschimba in soare şi in ploi
de flori suave si de tinereţe.
Un alfabet de gânduri as crea,
din sunetele dragostei pierdute,
eu tot pe tine-n el te-as căuta
si as striga celor ce stau s-asculte
ca de-aş trăi de-acum in şapte vieţi,
numai cu tine vreau să-mpart iubirea,
de am in lume-un rost, vreau să-nţelegi:
sa te iubesc pe tine mi-e menirea.