Taci !

Taci!
Nu îmi spune cuvinte calde şi dulci!
Presară-mi în suflet doar şoaptele toamnei
şi pleacă apoi liniştit să te culci!

Eu voi ţese din visele mele
cu aromă de regina nopţii,
voalul răbdării început de Penelopa
şi apoi, când zorile vor săruta pământul,
te voi aştepta cu un zâmbet pe buze.

Taci!
Să nu profanezi altarul speranţelor mele
cu nimicurile tale poleite!

Eu ştiu că-ntr-o zi vei veni obosit
din războaiele purtate cu tine însuţi.
Te vei dezbrăca atunci de minciuni,de iluzii,
vei şterge din albumul tău de-amintiri
uzina de zgomote a lumii bolnave.

Până atunci însă, taci
şi porneşte pe drumul tău
lipsit de culoarea ochilor mei,
fără melodia râsului meu,
fără bătaia inimii mele.

Taci şi pleacă acum,
cât mai pot să te las să te duci
şi nu privi înapoi,să-mi cunoşti întristarea!
Şi te rog în urechi ceară ,iute, să-ţi pui
ca Ulise, să nu îmi auzi tânguită chemarea.

Taci,
iubirile toate se sting într-o zi,
în flacăra toamnei gândul tău se consuma,
să nu minţi frumos!
printre frunze aurii, paşii tăi plâng sonor
şi un vals trist şi lent laşi agale în urmă.