Coase-mă-n aripa vremii plăpândă,
toarnă-mă-n forma fierbinte de lut,
strânge-mă-n zidul rece și palid,
uită-mă-n frunza subțire de dud.
Nu e iubire mai dulce ca mierea
privirilor mele cu care te-alint,
nu e putere mai mare ca gandul
care spre mine te cheama tânjind.
Fluier de os, du-mi al inimii cantec,
tot mai departe spre sufletul lui.
Zboara pribeag, enigmatic descantec
adu-mi o veste, caci vreau sa ma mint,
imbraca-mi trupul in haine de zână,
Frumoasă și bună să fiu pentru el,
la miez de noapte,tu, lună nebună,
dă-mi o speranță, un semn si un țel!
