Ne naştem cu pedeapsa scrisă-n sânge,
de a urca Golgote rând pe rând,
munţi de idei ne clocotesc prin vene,
beţia înălţimilor ne poartă
spre piscuri imposibile, în gând
se nasc proiecte pentru-o veşnicie,
le construim, apoi le năruim
şi ne simţim precum Sisif, puternici,
distrugem candid ceea ce iubim,
spre ceruri limpezi ne strigăm revolta,
,ambiţia, speranţa risipim.
Nu renunţăm la drumul către stele,
e atâta utopie în urcuş,
noi credem c-am atins eternitatea,
dar drumul e un veşnic derdeluş,
alunecăm uşor unde ni-i locul,
în lumea plină de zădărnicie,
e grea osânda şi cumplit e jocul,
iar fericirea-i puf de păpădie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu