De o veşnicie, de când primul ciob de stea a sângerat un petec de cer cu conturul lui, floarea de liliac îşi plânge în lacrimi parfumate copilăria pierdută şi se răsfaţă înfiorată de maturitatea sa înmiresmată , dobândită sub sărutul cast al bălaiului astru al zilei. În fiecare an, după o iarnă în care am conservat în noi cuvinte nespuse şi jumătăţi de gesturi, întâmpinăm noua primăvară ca pe o mereu întinerită minune.
Primăvara e, prin definiţie, un tărâm al speranţelor, e locul comun în care toţi muritorii îşi uită cărţile de identitate la garderobă şi au, fără excepţie, vârsta surâzătoare a copilăriei.
Aerul e plin de magia lui Marţişor, fermecător castelan, stăpân al domeniului speranţei , în inima căruia se află, bine ascunsă în vâltoarea unei fabuloase cascade, licoarea Tinereţii Fără Bătrâneţe şi a Vieţii Fără de Moarte.
An de an, la vremea aceasta, ochiul nostru interior, orbit de minunatul spectacol solar, se concentrează către lumea intimă a fiecaruia dintre noi şi ne trezim căutandu-ne drumul, înfioraţi de ineditul situaţiei şi ezitanţi în faţa unui nou început. Uităm că posedăm şi o formă materială şi devenim suflet, un înalt potir cu aromă de floare de nu-mă-uita şi strălucire de curcubeu aşternut blând în stropi trandafirii peste zare.
După prima ninsoare a plopilor, obligaţi să ne întrupăm cumva, ne prefacem în fluturi plăpânzi, aproape translucizi şi ne lasăm purtaţi de adierea zefirului , în blânda minune solară.
Vrăjiţi de liniştea astrului zilei, flămânzi de necunoscut, furaţi de magia înălţimilor, noi, suflete slabe, abia ieşite din crisalidă, ne lansăm nechibzuiţi în această aventură a vieţii şi, fiindcă nu avem curaj sau nu avem răbdare, ori , pur şi simplu, pentru că nu ne este dat, ne frângem zborul spre înalt, ostoindu-ne durerea aripilor calcinate, prin refugiul într-o existenţă anodină, reveniţi la starea noastră materială, atât de temporară şi de comună, încât mă minunez că mai păstrăm pe undeva, într-un colţ bine mascat al fiinţei noastre, un praf de aur, o secundă de magie din nemurirea clipei, o dovadă a şansei pierdute, rămas neşters graţie unei binecuvântate neglijenţe a istoriei umanităţii.
Pulbere incandescentă, ploaie de miresme şi revărsare de graţie, blândă melodie a începuturilor, toate câte vor fi existat pe pămant, naştere, iubire, căsătorie, o declaraţie de dragoste pe care natura i-o face Universului printr-o simfonie de culori, filtru vrăjit în care se îmbină armonios emoţie , speranţă şi candoare, bijuterie fină la glezna Pământului, poţiune de întinerire pentru fiecare suflet de poet, haină de lumină care ne face mai buni, mai curaţi şi mai puternici, anotimpul acesta ne îmbracă în verdele inimii pure şi ne colindă prin vene cu acordurile ritmate ale speranţei renăscute.
....E o primăvară asemenea tuturor celorlalte care au bântuit pământul , de la începutul lumii şi până acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu