Mi te-ai rătăcit in suflet,
ca-ntr-un colț de țară veche
și-ai rămas printre cotloane,
astăzi nu te mai găsesc.
Dă-mi de veste printr-un cântec,
toarnă-mi miere în ureche,
picura-mi dintre silabe,
zece vorbe de alint.
Te voi aștepta vrăjită,
de apari la ceas de seară,
în veșmântul de luceafăr
și-mi vei spune: nu te mint!
Sufletu-mi de Penelopă
te mai caută și astăzi,
încă nu te-a întâlnit
și își spune câteodată,
când prin vise te tot pierde:
Nu îți pierde azi speranța,
pentru ce ți-e scris in stele,
vremea încă n-a sosit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu